Activități profesori

Atelierul cu copii

În cadrul acestui proiect au fost realizate două ateliere de modelaj cu lut, la care au participat 30 de copii cu cerințe educative speciale. Atelierele au fost susținute de către doamna Ana Popa, formator în cadrul atelierelor Frumușica, desfășurate la Biblioteca Județeana G.T. Kirileanu, Piatra Neamț

Modelajul este o activitate preferată de copiii de toate vârstele. Este o modalitate de exprimare tactil-kinestezică, în care mâinile intră în contact cu lutul, plastilina sau pasta ceramică și prin diverse acțiuni de manipulare, materialul folosit primește diverse forme. Prin această formă de art-terapie, cel care modelează își spune povestea, atât prin figurine modelate, cât și prin expresii verbale care însoțesc activitatea de modelaj. Modelajul în plastilina sau lut reprezinta - nivelul bazal - al posibilității de exprimare artistică. Contactul cu materialul, inclusiv cu lutul, induce o stare de satisfacție, de confort. Modelajul poate fi utilizat, la început, ca instrument de investigație, lăsând copilul să facă ce vrea cu materialul. Momentul acesta ne indică aspectele perturbatoare și ne permite să întrevedem căile de acces la terapie. Se pot nota expresiile verbale din timpul modelajului și discuțiile dintre parteneri. Produsul realizat, indiferent de valoarea sa artistică, întărește motivația existențială și contribuie la schimbarea imaginii de sine. Sunt de apreciat efectele psihoterapeutice ale activității în grup și posibilitățile de afirmare de sine pe plan social, prin expozițiile organizate.


Asociaţia

ANFAR D.S.

Primește mai

multe informații!

Aboneaza-te la Newsletter!
newsl1.png

Donează pentru

copii cu CES!

Consiliere

online